Simplificarea procedurilor administrative:

transparența și creșterea calității în administrația publică

Municipiul Caransebeș anunță demararea proiectului „Servicii publice partajate eficiente – Continuarea simplificării procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni prin digitalizarea serviciilor publice partajate în Municipiul Caransebeș (SPRE)”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Proiectul are ca principal obiectiv creșterea calității și transparenței procesului administrativ la nivelul Municipiului Caransebeș prin continuarea implementării de măsuri de simplificare a procedurilor administrative și reducere a birocrației pentru cetățeni, atât din perspectiva back-office (adaptarea procedurilor interne de lucru, digitalizarea arhivelor), cât și front-office pentru serviciile publice furnizate aferente competențelor partajate ale administrației publice locale.

Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc:

  • Implementarea unor măsuri de simplificare pentru cetățeni, în corespondența cu Planul integrat pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetățenilor din perspectiva front-office, dar și back-office prin introducerea unor soluții aplicative noi și integrarea cu cele existente, în scopul digitalizării fluxurilor de lucru, pentru reducerea timpului de procesare a cererilor cetățenilor și asigurarea accesului online la serviciile publice gestionate de Municipiul Caransebeș din domeniile de interes asistență socială și amenajarea teritoriului și urbanism;
  • Creșterea nivelului de pregătire, cunoștințe și abilități ale personalului din cadrul Primăriei atât în domenii specifice, cât și în utilizarea și administrarea elementelor informatice.

Principalele rezultate așteptate în urma implementării acestui proiect sunt:

  • Proceduri simplificate pentru reducerea birocrației pentru cetățeni la nivel local corelate cu Planul integrat de simplificare a procedurilor administrative pentru cetățeni implementate – Aplicație informatică de simplificare a serviciilor publice partajate implementată;
  • Proceduri simplificate pentru reducerea birocrației pentru cetățeni la nivel local corelate cu Planul integrat de simplificare a procedurilor administrative pentru cetățeni implementate – Documentele din arhivă care contribuie la livrarea online a serviciilor gestionate partajat, retro-digitalizate;
  • Cunoștințe și abilități ale personalului din autoritățile și instituțiile publice locale îmbunătățite în vederea sprijinirii măsurilor/acțiunilor vizate de acest obiectiv specific – 44 de persoane participante la sesiunile de instruire pe teme specifice.

Valoarea totală a proiectului este de 2.879.648,00 lei, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este 2.447.700,80 lei.

Proiectul este implementat în perioada: mai 2020 – octombrie 2022.

„Servicii publice partajate eficiente – Continuarea simplificării procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni prin digitalizarea serviciilor publice partajate în Municipiul Caransebeș (SPRE)”, cod MySMIS 136349, este un „Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020”.